Osmoza inversa de uz casnic

Osmoza inversa este procesul foarte eficient de purificare a apei prin care sunt eliminați contaminanții în proporție de până la 97%.

Cum funcționează

Procesul osmozei inverse se desfășoară în momentul în care două soluții de concentrații diferite sunt despărțite printr-o membrană semipermeabilă, iar cea cu o concentrație mai mare de substanțe dizolvate este supusă la presiune, special pentru a trece prin membrană. Membrana semipermeabilă are o finețe de filtrare foarte mare și astfel, apa cu o concentrație mai mare de substanțe dizolvate este purificată deoarece membrana reține substanțele din apă, cu o eficiență foarte mare. Denumirea osmozei inverse provine de la termenul de „presiune osmotică”, care se referă la presiunea necesară pentru a forța apa prin membrana semipermeabilă.

Principalele substanțe care sunt filtrate prin osmoza inversa sunt:

– nitrații

– sărurile

– amoniul

– particulele în suspensie

– cuprul sau fluorurile

– plumbul

Pericolul pe care îl prezintă contaminanții apei

Clorul: s-au descoperit legături între produșii secundari ai dezinfecției apei folosind clor și anumite tipuri de cancere și malformații apărute la copil în timpul sarcinii.

Nitrații: sunt responsabili pentru „boala albastră” la copiii mai mici de un an și de probleme în timpul sarcinii, precum subdezvoltarea unor organe, sau probleme ale metabolismului, inclusiv al mamei.

Rugina: provoacă tulburări gastrice și boli de stomac.

Calcarul: poate provoca pietre la rinichi și calculi biliari.

Etapele în care funcționează un sistem de osmoză inversă

Un sistem casnic de osmoza inversa nu se bazează doar pe membrana semipermeabilă pentru purificarea apei, ci funcționează în mai multe etape. Vom lua ca exemplu un sisem cu 6 etape:

1. Filtru de sedimente 5 microni: elimină orice impuritate mai mare de 5 microni, cum ar fi nisipul și rugina.

2. Filtru cu cărbune activ: în scopul protejării membranei de osmoză, elimină clorul din apă. Îmbunătățește, în plus gustul, mirosul și culoarea.

3. Filtru de sedimente 1 micron: oferă o finețe de filtrare și mai fină decât primul filtru de sdimente.

4. Membrana de osmoză inversă: are finețea de filtrare de 0,001 microni și este, desigur, cel mai important element al sistemului.

5. Cartuș in-line cu cărbune activ: elimină substanțele volatile și gazele.

6. Cartuș de remineralizare: membrana semipermeabilă elimină și sărurile minerale benefice preum calciul și magneziul și de aceea, este necesar ca aceste substanțe să fie reintroduse în apă în ultima etapă.

Osmoza-inversa-de-uz-casnic

Beneficii față de apa plată

Față de apa plată îmbuteliată, osmoza inversă prezintă avantaje semnificative:

– Nu veți mai investi bani sau timp în cumpărarea apei plate.

– Nu veți mai fi expuși la substanțele toxice care sunt degajate din ambalajele de plastic la temperaturi ridicate, sau la substanțele nocive prezente în apele de rețea.

– Recipientele goale de plastic nu vor mai fi un deranj și în plus, nu veți mai polua mediul cu deșeuri de plastic, extrem de dăunătoare.

– Deoarece nu va mai fi necesar să fiți abonați la o firmă de dozatoare, nu veți mai ocupa spațiu în casă cu bidoane voluminoase.

FORMULAR CONTACT
Telefon
WhatsApp